8 aprilie 2013

Baigli cu mac




baigli

N-am mai facut dulciuri de-o vreme si chiar mi-era pofta. Tot ocolesc  acel tort raw ce mi l-am promis, dar de fiecare data intervine ceva. Ori se termina ingredientele, ori apare vreo urgenta ce nu ma lasa sa-mi duc la bun sfarsit mica mea dorinta. Pana atunci, am zis ca ma multumesc cu orice ar putea sa-mi satisfaca papilele gustative dupa o lunga perioada de abstinenta.
Asa m-am trezit duminica dupa-amiaza visand la un cozonac. Orele fiind destul de inaintate, am renuntat la idee si m-am hotarat sa incerc acesti cozonacei ( pentru prima data ), convinsa fiind ca dureaza mai putin...m-am inselat, bineinteles. 
Feedback-ul a fost unul de exceptie, caci toti cei care l-au gustat au fost incantati. Iar fiica mea mi-a soptit la ureche :" M-ai dat gata cu prajitura asta" ! 
Si mie mi-a placut foarte mult la gust, insa data viitoare voi incerca sa macin macul, lucru ce vi-l recomand si voua. 
Se pot face si umpluti cu nuca in loc de mac, restul ingredientelor ramanand aceleasi.

Am facut acesti cozonacei in memoria unei persoane dragi , pe care am iubit-o foate mult si care mi-a ramas in suflet pentru vesnicie. 8 Aprilie este ziua in care s-a nascut, iar in fiecare an, in aceasta zi gandurile mi se indreapta catre cea care a fost bunica mea.

baigli cu mac si nuca

 Ingrediente :

Pentru maia :

  • 25 gr drojdie
  • 1 lingura zahar
  • 2 linguri lapte
  • 2 linguri faina

Penmtru aluat :

  • 550 gr faina
  • 250 gr unt ( sau margarina )
  • 2 galbenusuri
  • 100 gr smantana ( am folosit Napolact )
  • 1 praf sare
  • 75 gr zahar
  • coaja rasa de lamaie (optional)
Umplutura :
  • 200 gr mac 
  • 75 ml lapte
  • 180 gr zahar
  • 2 albusuri +2 linguri de zahar (pentru bezea )
Pentru uns :
  • 1 gabenus
  • 1 lingura de lapte
Mod de preparare : 
Preparam mai intai maiaua. Punem intr-un vas drojdia cu zaharul, amestecam pana ce aceasta se lichefiaza, apoi adaugam laptele caldut si faina. Compoziti trebuie sa aibe consistenta unei smantani groase. Daca e prea lichida, mai adaugam putina faina. Se acopera si se 10-15 minute la crescut.

 Intr-un bol, punem faina impreuna cu praful de sare, cele doua linguri de zahar, maiaua si smantana si amestecam.
 Urmeaza galbenusurile si untul moale ( la temperatura camerei ).

 Framantam bine, ca la cozonac, pana obtinem un aluat omogen, nelipicios. Acoperim vasul cu un prosop si lasam la crescut pana ce acesta isi dubleaza volumul.
Conteaza mult si temperatura din camera, cu cat e mai cald, cu atat creste mai repepde.
 Intre timp pregatim umplutura. Se fierbe zaharul impreuna cu laptele pana ce acesta s-a dizolvat. Adaugati macul si mai lasati putin pe foc pana se ingroasa. Lasati la racit si adaugati bezeaua obtinuta din cele doua albusuri batute cu doua linguri de zahar.
 Aluatul deja crescut se imparte in patru. Presaram masa de lucru cu faina si  intindem  o foaie subtire, dreptunghiulara.
 Distribuim uniform 1/4 din compozitia de mac, rulam si sigilam bine la capete.Procedati identic cu toate foile.
 Am asezat cozonaceii  in folie de aluminiu unsa cu putin unt, astfel incat sa creasca pe verticala, sa nu se "intinda" in tava .Stiu ca nu e recomandata folosirea acestei folii, insa lucrez destul de rar cu ea. Deasupra se ung cu amestecul de ou si lapte.
Se dau la cuptorul preincalzit, la foc mic astfel incat sa continue cresterea , apoi se tin la foc mediu pana cese rumenesc. La mine s-au crapat putin pentru ca am avut cam prea multa umplutura Asta din cauza albusurilor care au fost foarte mari.

Se pot pastra bine cateva zile in folie de aluminiu sau inveliti in hartie si apoi in punga de plastic.

Pofta buna !
cozonacei cu mac si nuca

4 comentarii:

  1. Ce bine arata, perfect! ;)
    Draga mea, te astept la concurs: http://enjoydessert.blogspot.ro/2013/04/concurs-cu-premii-pentru-fani.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Paula ! Particip cu mult drag.

      Ștergere
  2. Uite asa mi-ar fi placut mie sa arate cornulete cu mac care se gaseau la "paine" cand eram eu mica!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nici macar nu-mi aduc aminte ce se gasea la "paine" cand eram mica :))

      Ștergere

Pages

Vizitatori

Totalul afișărilor de pagină

Followers

.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...