10 martie 2015

Tort cu dulceata de trandafiri



Un tortulet de poveste, postat si degustat mai intai de Bunica, apoi Gaby, Laura, Merisor, Anca si cine-o mai urma......lista ramane deschisa. Nu puteam sa-l ratez, mai ales ca toata lumea l-a laudat.

Mi-a placut foarte mult, insa, pe viitor voi avea grija ca blatul sa fie mai insiropat. Pentru ca am facut intr-o forma mica, am urmat reteta Laurei, ingredientele fiind deja calculate pentru o forma cu dimetrul de 18 cm.


Ingrediente blat :
  • 3 oua de 
  • 3 linguri zahar brut
  • 3 linguri ulei 
  • 3 linguri faina
Spuma de albus :
  • 5 albusuri
  • 3 linguri zahar
  • 3 linguri dulceata de trandafiri ( eu am avut Raureni )
  • 1 praf de sare
Pentru caramelizat:
  • 5 linguri de zahar
Sirop : 
  • 3 linguri zahar
  • 150 ml apa
Pentru ornat :
  • 250 ml smantana pentru frisca
  • 2 linguri sirop de trandafiri ( ramas de la dulceata )
Mod de preparare :
1. Caramelizam cele 5 linguri de zahar avand grija sa nu se arda sa devina amarui. Rotim cratita astfel incat zaharul sa se prelinga pe pereti si lasam la racit.
2. Mixam albusurile cu un praf de sare, adaugam zaharul si batem in continuare inca un minut pana devine ca o bezea, apoi adaugam galbenusurile pe rand amestecand pana la omogenizare. Adaugam faina, incorporand-o usor cu ajutorul unui tel in compozitia de oua. Coacem compozitia intr-o forma de 18 cm, tapetata cu hartie de copt in cuptorul preincalzit, 25 minute la 180 grade. Lasam la racit pe un gratar.
3. Pentru spuma de albus, mixam albusurile cu un praf de sare , apoi adaugam treptat zaharul pana obtinem o bezea ferma. Adaugam dulceata de trandafiri si o amestecam usor pana e bine inglobata. Turnam compozitia in cratita cu zaharul caramelizat si o punem la cuptor in alta cratita cu apa clocotita, intr-un cuvant, la Bain-Marie. Aveti grija sa asezati cratita pe nivelul cel mai de jos fiindca la copt va creste destul de mult. Lasati in cuptor aproximativ 40 de minute, la foc mediu. Cans s-a rumenit , lasam la racit in cuptor.
4. Asezam apoi blatul peste spuma de albus, punem un platou deasupra si rasturnam rapid cratita astfel incat sa ramana frumos frumos pe farfurie. Lasam sa se raceasca complet.
5. In cazul in care vi se intampla ca zaharul caramelizat sa se topeasca si sa umezeasca bine blatul de jos, nu mai e nevoie sa faceti separat un alt sirop, asa cum a fost cazul la mine.( am caramelizat zaharul si am adaugat apa pana ce s-a topit complet )
6. Pentru ornat, mixam smantana pana devine frisca, iar din compozitie oprim jumatate in care adaugam siropul de trandafiri. Asta, doar daca doriti contrast, altfel, il puteti face pe tot roz.
Mare grija la ornat, caci siropul de caramel ce acopera tortul face ca frisca sa alunece de pe el. Eu am reusit cu ajutorul unui posch. Asadar ornati dupa preferinta si dati la rece pana in momentul servirii.

Tips : recomand ca cele doua forme sa aibe acelasi diametru !

Sa-l savurati cu pofta !













Pages

Vizitatori

Totalul afișărilor de pagină

Followers

.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...