6 ianuarie 2015

Tort "Vis de Iarna"




Daca va decideti sa faceti un tort fin, ciocolatos si plin de savoare, puteti incerca aceasta varianta. Ciocolata amaruie si aroma de portocala este o combinatie magica. Blatul e cel pe care-l folosesc foarte des, varianta ideala, bogat si umed, crema fina de ciocolata este asemanatoare cu cea de trufa, delicata si catifelata, iar crema de portocale il imbogateste fara a-l face prea dulce.
In cazul in care v-a facut cu ochiul, va trebui sa preparati portocala confiata cu doua, trei zile mai inainte, sa aiba timp sa se usuce indeajuns.
Nu imi place sa conving pe nimeni ca e bun, insa va pot spune ca m-a bucurat reactia invitatilor.


Portocala confiata si sirop :
  • 1 portocala
  • 200 gr zahar
  • 400 gr apa
 Blat 2 buc :
  • 250 gr unt
  • 150 gr zahar
  • 4 galbenusuri
  • 200 gr faina
  • 200 ml lapte
  • 3 linguri cacao
  • coaja rasa de la 1 portocala
  • 5 gr praf de copt
 Crema de ciocolata :
  • 200 gr ciocolata min 70% cacao cu portocala
  • 200 ml lapte
  • 200 ml smantana pentru frisca
  • 5 galbenusuri
  • 120 gr zahar pudra
Crema de portocale :
  • 200 ml smantana pentru frisca
  • 200 gr ciocolata alba 
  • 200 gr jeleu sau gem de portocale  
  • 2 felii portocala confiata, maruntite
Pentru decor :
  • 50 gr ciocolata amaruie
  • cateva afine
  • frunzute de menta
  • felii de portocala confiate
Mod de preparare portocala confiata si sirop  :
Pentru inceput, spalam portocala si o lasam sa fiarba doua trei minute astfel incat sa poata fi eliminata pelicula de ceara cu care este acoperita. Personal, am schimbat apa de doua ori. Apa si zaharul se pun la fiert pana ce zaharul este bine topit, apoi adaugam portocala taiata felii subtiri si lasam sa fiarba la foc mic, avand oala acoperita cu capac. Totul dureaza cel putin o ora, Portocala este confiata in momentul in care coaja si pulpa devin transparente. Cand sosul s-a racit, scoatem feliile de portocala si le asezam pe un gratar, la distanta, sa se usuce bine. Siropul il pastram pentru insiroparea blaturilor.

Mod de preparare blat  :
1. Pentru cele doua blaturi de cacao amestecam untul moale cu zaharul, apoi adaugam pe rand galbenusurile, faina amestecata cu praful de copt, cacaoa cernuta , coaja de portocala si laptele. Consistenta ar trebui sa fie cea de pandispan, asadar, daca e cazul, mai adaugati putin lapte.
2. Se imparte compozitia in doua si se coc blaturile pe rand, la 180 grade Celsius intr-o forma de 24 cm tapetata cu hartie de copt.
Mod de preparare crema de ciocolata:
1. Galbenusurile se freaca cu zaharul pudra si se adauga treptat laptele. Punem compozitia intr-o cratita cu fund dublu, si amestecam cu ajutorul unui tel la foc mic pana incepe sa se lege. Atentie, in momentul in care incepe sa fiarba , crema devine spumoasa si are tendinta sa se umfle. Nu tineti mai mult de doua minute vasul pe foc ( are tendinta sa se taie ), si amestecati energic in continuare. Dati deoparte si lasati la racit.
2. Mixam smantana pana ce obtinem frisca, apoi adaugam ciocolata topita la Bain-Marie.
3. Combinam cele doua amestecuri si omogenizam.
Mod de preparare crema de portocale :
1. Gemul de portocale se pune in blender si se mixeaza astfel incat sa obtinem o pasta fina.
2. Cicocolata se topeste la Bain-Marie, se lasa sa ajunga la temperatura camerei si se amesteca cu frisca obtinuta prin mixarea smantanii.
3. Amestecam usor frisca, ciocolata si gemul de portocale, apoi adaugam portocala confiata maruntita.
Asamblare tort :
Se aseaza primul blat, se insiropeaza,  apoi crema de ciocolata, al doilea blat insiropat, iar la final crema de portocale. Pentru ornat, am topit ciocolata si cu ajutorul posh-ului am desenat pe o bucata de hartie de copt cat lungimea cercului o danteluta. Am lasat-o la racit si cu tot cu hartie am asezat-o in jurul tortului. Cand a fost perfect rece, am desprins usor hartia de copt. Deasupra, il puteti orna dupa imaginatie.

Tipsuri si info :
- in cazul in care crema de portocale nu sta ferm, puteti adauga doua lingurite de gelatina hidratata, insa, daca folositi ciocolata de calitate, sigur nu va fi cazul.
- la stratul de crema de ciocolata apar doua nuante datorita faptului ca nu am calculat bine cantitatea de crema pentru acest tort detul de maricel, asa ca a trebuit sa mai fac o portie. Folosind alta firma de ciocolata,a iesit alta culoare. In consecinta, exista un singur strat de crema de ciocolata.
-am folosit gem de portocale  cu whiskey varianta Deluxe de la Lidl, iar ciocolata , atat cea alba cat si cea amaruie cu portocala , brand Auchan.












Pofta buna !


6 comentarii:

  1. Minunat! Arata minunat! Te pup, Ela! Sa aveti un an bun,cu sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  2. am scris in bucataras. m-ai dat pe spate :) pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. i know, i know , pup ! dar tot mai mult mi-a placut tortul cu tzepi :)

      Ștergere
  3. Un vis de iarna, ciocolatos, aromat si elegant e tortul tau, felicitari! :X

    RăspundețiȘtergere

Pages

Vizitatori

Totalul afișărilor de pagină

Followers

.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...