Am cumparat acum cativa ani de la Auchan un borcanel ( made in Italy ) cu pasta de masline, "Bruschetta alle olive" . L-am mancat cu mare placere, insa mi s-a parut destul de scumpicel. Asadar, m-am incumetat sa prepar si eu aceasta pasta. Ingredientele folosite de ei sunt : masline verzi si negre (41%), ardei rosu, ulei de floarea soarelui, morcovi, ceapa, telina, capere, zeama de lamaie, usturoi, sare, oregano.
Iata si varianta mea. Desigur, ea poate fi imbunatatita cu ingrediente noi, dupa placul fiecaruia.
Ingrediente :
- 400 gr masline ( pot fi combinate, Kalamata si verzi )
- 2 morcovi mici
- 1 ceapa rosie
- 3-4 catei usturoi
- 4-5 linguri ulei de masline
- zeama de la 1/2 lamaie
- sare
- patrunjel
Scoatem samburii de la masline.
Pentru ca am avut cantitate multa am facut in doua transe. Se pun in blender ceapa si usturoiul curatate, morcovii taiati rondele, maslinele, uleiul si zeama de lamaie si se toaca pana totul devine o pasta.
Scoatem intr-un castron si adaugam patrunjelul tocat marunt.
Se serveste cu paine prajita. Din cantitatea de mai sus iese un borcan de 800 grame.
Pofta buna !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu